Exces de zel

Atmosfera e destul de caldă în Glam Cafe mai ales cînd vii cu o bună prietenă să bîrfeşti în voie mărunţişuri de Coolgirl. E timp pentru un răsfăţ cu o băutură rece, naturală şi pentru o răsuflare uşurată pe canapeaua moale. Să zicem că lucrurile încep să se ordoneze pe rînd, odată cu fiecare strop portocaliu de suc. Între timp ne şi instalăm cu laptopul dinainte ca să profităm  de o oază de net. Transferăm pe un stick cîteva poze şi ne mai plîngem că nu ne ajunge timpul. Ne uimeşte însă amabilitatea chelneriţei care se pare că a înţeles că un zîmbet nu costă nimic dar valorează mult, chiar dacă asta sună cam şcolăreşte. În cazul de faţă funcţionează. Suntem clientele perfecte în decorul perfect.

Timpul se scurge repede şi mă gîndesc totuşi să nu ratez seminarul, aşa că îi zic prietenei să ne grăbim. Chelneriţa amabilă ne mai face o vizită scurtă prin care se grăbeşte să “debaraseze” cele două pahare şi să refacă luciul de pe masă.

Evident că ne facem datoria de “contribuabili” ca să putem ieşi, nu înainte de a ne strînge reţeaua de lucru. Laptop, genţi, portofele, stick şi capac de stick? Nu e. Ne şoptim în gînd că un lucru minor îţi poate strica toată ziua fără să te concentrezi prea mult pe asta. Mai aruncăm cîte o privire prin preajmă, atragem atenţia tuturor prin faptul că înconjurăm ameţite locul şi ne cam plimbăm privirile prin jur ca să dăm de amabilitatea salvatoare. Poate ştie ea, poate a văzut, poate da, poate nu. O căutăm la domiciliul din spatele tejghelei şi se arată destul de încîntată de mister. Ochii săi zglobii se rotesc energic şi se aprinde beculeţul. Începe să caute congestionată în coşul de gunoi, printre şerveţele şi plicuri golite, încetînd să mai scoată vreun sunet. Ne cam dăm ghionturi şi am vrea să nu îl găsească tocmai acolo. Şi totuşi căpăcelul străveziu iese la suprafaţă. Chelneriţa, deloc incomodată de gest, îl şterge cu un şerveţel, îl mai analizează puţin şi se întoarce radioasă spre noi. Pe faţa ei scrie: misiune îndeplinită. Pe faţa noastră scrie: client să fii, noroc să ai.

În orice caz, nu tot ce rămîne  pe masă se aruncă. Se mai fac confuzii, ce-i drept. Pe criza asta, şi chelner să fii, e greu să mai faci diferenţa dintre un capac de stick şi monede aruncate pe post de bacşiş.