Apocalipsă de scos ochii

Feţele li se zbîrcesc  şi cearcănele li se îngroaşă puţin a pagubă cînd, după ore în şir de stat la coadă le mai spui că ţi-e frică de un al treilea război mondial. Nici urmă de o alt fel de revoltă, nici urmă de vreo reacţie de spaimă. Mă şi gîndesc că dacă ar veni vreo catastrofă peste noapte, ne-ar găsi blajini, obosiţi, urmărind discursurile politicienilor sau calculînd datoriile de mîine. Şi cred că, dacă ar exista supravieţuitori rămaşi pe front cu haine zdrelite şi ochi înceţoşaţi, aceştia ar căuta repede un post  radio sau  TV să mărturisească plini de zel grozăviile prin care au trecut. O glorie de 5 minute nu strică nimănui şi face bine la CV, în condiţiile în care banii sunt încă zeul la care se închină omenirea cu tot cu Sfînta Parascheva în cîrcă.

Citesc vorbele prezicătoarei Vanga după ce am răsfoit puţin paginile cu ştiri autohtone şi le tratez ca pe Furadanuri  de pus în cafea rece dimineaţa. Momentul de horror a expirat aseară la film, stresul face parte din raţiunea de a fi, porumbelul păcii e multiplicat în ciori gălăgioase care dau tîrcoale chiflei aruncate prin mulţime. Istoria e plină de războaie şi realitatea de tragedii.

Mi-a rămas totuşi o singură temere. Aş vrea ca uriaşul război care se apropie cu paşi de “Terminator”, să nu îmi strice savoarea unei cărţi citite prea tîrziu şi eventual, să nu se grăbească dacă ascult o muzică ambientală cu o ceaşcă de ceai aromat în faţă. Dacă al doilea război a intrat cu cizmele pline de noroi pînă în inima democraţiei, pe acesta îl aştept să se descalţe la uşă.