Cum trebuie înţeleasă o fată

          O fată trebuie analizată discret, cu subtilitate şi precauţie ca să nu i se dea nici speranţe şi nici motive de îngrijorare. O fată nu trebuie nici măsurată şi nici cântărită, cu atât mai mult comparată în prezenţa ei. Ai voie să mediteză la proporţiile sale cât joci FiFA. Şi dacă tot vrei un exerciţiu de imaginaţie garantat, încearcă să îi evaluezi şi creierul. Are mai multe ,,forme” decât ai putea vreodată să cauţi.

Timiditatea nu e climatul ideal pentru comunicare, iar complimentele spuse pe dinafară strâng ca într-o cochilie naturaleţea şi firescul discuţiei. O fată trebuie întrebată, iscodită la modul cel mai sincer despre viaţa ei, despre sufletul şi despre timpul ei, despre cunoştinţele  în domeniile pe care pretinde că le tatonează, despre ce ştie ea că se întâmplă cu lumea din jur şi despre lucrurile pe care le-a aflat ascultând radioul. Nu e nicio ruşine să fii interesat de o anume ,,ea” şi nici o misiune imposibilă să vezi ce-i de capul ei.

O fată trebuie privită ca pe un copil care, pe de-o parte, a crescut cu capul în cărţi şi a dat păpuşile Barbie pe rujuri şi filme romantice sau, pe de altă parte, a suportat  vulgarităţile cartierului şi abuzurile intelectuale ale unui mediu total inert din punct de vedere sentimental. O fată trebuie luată drept o fire dificilă, drept o structură cu multe laturi şi culori care luptă mai mult sau mai puţin agresiv pentru nişte idealuri sau pentru nişte instincte. Care luptă tacit şi care nu verbalizează tot ce ţine în dosul părului bogat sau în umbra genelor arcuite. Poate o îmbogăţire peste noapte, poate o lansare de carte sau poate o operaţie estetică. De asta, o fată trebuie lăsată la rându-I să aprecieze şi să exprime. Egocentrismul nu ajută la nimic. Inhibă.

O fată are o sensibilitate foarte nonconformistă care face din ţânţar armăsar şi care face asocieri inedite între parfum şi personalitate, între frizură şi temperament, între timbrul vocii şi posesivitate. Şi asta, nu pentru că e o naivă iremediabilă, ci pentru că îi plac detaliile, simetriile care creează lumi, perfecţiunile imposibile şi misterele  bine zugrăvite. Cu ea poţi să îţi permiţi absurdul, necunoscutul şi visul fără jenă. Cred că e singura cu care poţi.

O fată trebuie iubită. Nu în sensul banal, declarativ. Ci cu reducţionismul fatalist că ea este irepetabilă, chiar şi când urmăreşte telenovele.