Zece zile în Africa

Reportaj

O ştiu pe Luciana încă de la şcoala generală, din prima bancă. În dreapta, ,,Limba şi literatura română pentru bacalaureat-modele de eseuri”, în stânga, foi albe imaculate păstrate cu grijă de mâinile fine pe care a strălucit mai bine de opt ani acelaşi inel, simplu, argintat, cu model de floare. Am fost colege de liceu la profilul filologie şi acum o văd trecând în grabă străzile Copoului din Iaşi cu buclele răvăşite şi rochiile colorate spre facultate. E studentă la Comunicare şi Relaţii Publice, cu toate că amintirile admiterii îi mai răscolesc speranţele că ar fi putut pune la fel de mult suflet şi la specializarea  geografie în limba franceză. Bilanţul primului an: un punctaj maxim, bursă de merit, un voluntariat conştiincios la Mediateca Centrului Cultural Francez, un titlu de coordonator al relaţiilor externe A.S.F.I, o şansă Erasmus cu destinaţia Franţa şi zece zile de vacanţă mare în Mauritania, Africa.

Vaccinuri

,,Mi s-a părut ceva interesant, dar irealizabil, în momentul în care mi s-a spus de această şcoală de vară. Am aflat în ultima zi când se mai puteau depune candidaturile, a doua zi aveam un examen. Deadline-ul era la miezul nopţii ( timp universal), iar eu am trimis la 23.50”, mi-a spus Luciana, în timp ce îşi potrivea lănţişorul cu pandativ alb din scoică primit de la  Cedrick, cel mai bun animator al EEF . Aşa avea să prindă contur un zbor de 8 ore spre bucata estică a deşertului Sahara, într-o ţară musulmană. După trei săptămâni de pregătiri cu vaccinări antifebră galbenă, antifebră tifoidă şi pastile împotriva malariei, Luciana putea să îşi imagineze cum i se va schimba regimul de viaţă în cele 10 zile de Ecole d’ ete de la Francophonie în care ,,soarele răsărea la 6.30, foarte repede, iar la orele 19.00 începea să se întunece”.Traseul Bucureşti-Paris-Nouakchott a fost condimentat cu fuga pe terminalul 2C, pentru a ajunge la poarta de îmbarcare, într-o rochie lungă. Apoi s-au amestecat Inna şi Alexandra Stan în topul listei pe ecranul tactil din avion, punctele de  greutate rămânând cele două bagaje de cincisprezece şi cinci kilograme. Călătoria s-a finalizat cu succes pentru mezina grupului de 100 de participanţi care îşi dădeau întâlnire la marginea capitalei mauritaniene. ,,Vizual, am dat peste o întindere de deşert. Nu munți și văi, nu brazi și ape șerpuind, nu câmpii aurite sau înverzite ca la noi. Nisip. M-a întâmpinat o căldură sufocantă, care mi-a dat impresia de blocare. Atunci am descoperit că nu am deloc reţea pe telefon, deşi îmi activasem roamingul şi că nu voi putea lua legătura cu ai mei prea curând. În plus, era o diferenţă de fus orar pe care nu o luasem in calcul atunci cand le-am spus părinţilor la ce oră voi ajunge”, a continuat Luciana, cu un glas totuşi calm şi relaxat că poate exprima totul în limba română. Exerciţiul în limba franceză durase mult prea mult chiar şi pentru o inimă latină.

La plus belle…la plus jolie

 

Opinii cu privire la activităţile dorite în cadrul forumului, obiective urmărite şi consecinţe scontate, ameninţări şi proiecte ce sunt pe cale să vină în promovarea limbii franceze, dezbateri despre problema migraţiilor internaţionale, schimbarea climatică, drepturile omului, tehnologiile informatiei şi promisiunea că nu va lipsi de la Forumul Mondial al Limbii Franceze, organizat la Quebec în 2012. Toate cereau o implicare permanentă şi dovada faptului că reprezentanta României are multe de spus . ,,Există mari diferenţe între continente, care trebuie tratate ca atare. Sunt la prima călătorie în Africa și mă gândesc că există posibilitatea să mă pripesc în a-mi forma niste opinii solide cu privire la Africa și la traiul de acolo. Totuși, indiferent de gravitatea problemelor de orice natură pe care le-ar avea poporul mauritanian şi ceilalți locuitori ai Africii, e important,  că acest lucru m-a orientat către România, către problemele pe care le avem noi și de care ne plângem. Unde ne situăm ? Cum trăim ? Care e nivelul de educatie ?”, încearcă să îmi împărtăşească cea căreia toţi i se păreau în prima zi la fel de negri şi pe care credea că nu îi mai poate desluşi, deşi în fiecare zi i se aminteau expresii ca ,,la plus jolie” sau ,,la plus belle” în grup. ,,Mă gândesc că, în fond, culoarea pielii și stilul vestimentar cântăreau  destul de mult în emiterea acestor aprecieri”, mai continuă ea .

O aşteptau platouri cu fructe de mare, salată, friptură de oaie şi paste la întoarcerea din plimbările fierbinţi în misterele prăfuite ale Saharei,  pe care de altfel o răscolea la propriu cu mâinile goale, în acţiunile de plantare a arborilor rezistenţi la condiţiile climatice. ,,Ceea ce învățam acum 2 ani, pentru olimpiadele naționale de geografie, am văzut, am aplicat şi am experimentat în Mauritania”, îşi aminteşte Luciana, păstrând şi acum izul sec şi uscat al nisipului pe care îl stingea cu ceai  dulce. ,,Sunt interzise băuturile alcoolice acolo”, mai adaugă ea.

          Braşoveanca  sahariană

Printre pletele  împletite pe jumătate şi prelungite în meşe negre ca tăciunele, ale fetelor din Mauritania şi Maroc, Luciana îşi readuce în minte ,,seara culturală” organizată să valorifice particularităţile artistice ale fiecărei ţări. În aproape cinci minute, România s-a deschis ca o carte în faţa ochilor descoperiţi până la văl, printr-un film alcătuit din imagini, sunet şi informaţii în care s-au adunat patriotismul crud şi emoţia blândă a  celei îmbrăcate cu portul naţional vechi de 100 de ani.,, I-am învăţat, pe loc, pe scena amenajată de organizatori în Parcul Biodiversităţii din Nouakchott, Braşoveanca. Am ales acest dans popular românesc pentru că atingea şi un timp de învăţare relativ scurt, dar avea şi versuri uşor de tradus, explicat,” îmi spune Luciana cu un vădit sentiment de mândrie şi angajare, numărând bancnotele străine, statuetele şi brăţările primite cadou.

O întreb dacă a rămas cu vreo vorbă de la poporul african pe care ar recunoaşte-o cu uşurinţă şi peste timp. ,,Voom!  Este un fel de expresie de înviorare, ca si cum s-ar face prezenţa, dar mai cordial”, îşi aminteşte ea, ţinând să amestece în acelaşi mélange cultural figurile celor care încă o mai însoţesc în gândurile despre Africa: președinţi şi directori de centre culturale franceze, jurnalişti foarte cunoscuti in ţările lor de provenienţă. ,,Erau oameni educaţi, cu acces la informaţie, implicit cu o situaţie materială foarte  bună, oameni influenți în patria lor”, îmi mai mărturiseşte ea, parcă fără să îşi poată stăpâni uimirea că Mauritania este locul unor contradicţii destul de proeminente. Între misterul chipurilor acoperite şi ospitalitatea autohtonilor, ar fi ales a doua variantă dacă nu ar fi ştiut că mai urmează încă o serie de dualităţi: ,,strălucire-praf, belşug-foame, laudă-realitate, libertate-izolare”.Reversul, imaginea României în ochii celor de culoare era împărţită tot la doi. După o discuţie cu ,,KPG, un burkinabé înclinat spre artistic, cântăreț, actor și comediant” despre  migraţie şi etnii, Luciana a înţeles cu regret că pentru acel străin românii și rromii sunt același popor . ,,M-am străduit să îmi ascund supărarea cauzată de această dezinformare care încă plutește ca un nor de plumb, deasupra țării , nu am arătat furia pe care o resimt și acum față de aceia care determină o etichetare eronată și față de cei care etichetează, care ne stigmatizează”, a încercat ea să disculpe o vină nemeritată, cu aceeaşi convingere cu care i-a repetat-o străinului.

Înapoi la Meka

În poze, e la fel de zâmbitoare. Luciana şi-a ţinut aproape optimismul şi încrederea în sine ca pe două valori nepreţuite. ,,Poate pentru că sunt la început de drum, această călătorie a reprezentat un salt care m-a bucurat, dar m-a și obosit. Totuși, iubesc să călătoresc. Cunoscând pe alții, cunoscând alte locuri, alte culturi, mă cunosc mai bine pe mine.” De la  kilomteri întregi de cultură sau de diferenţe, vibrează o ţară cu palmieri şi nisip, ca o Meka nesperată, fără să ştie că în Dorohoi, într-un oraş din nordul României,  o fată cu bucle castanii ca toamna şi rame de ochelari inscripţionaţi cu inimoare, îi poartă un dor inconştient.

,, Trebuie să recunosc că încă mai greșesc genurile substantivelor în limba franceză și cu această problemă mă confruntam și în clasa a VIIa…” îşi  reia nervos un fir pierdut , în timp ce mă gândesc că din septembrie va pleca în Touluse pentru un semestru la Universitatea ,,Paul Sabatier”.